Două elicoptere MAI intervin pentru stingerea incendiilor de pădure din Masivul Bucegi

Două elicoptere MAI intervin pentru stingerea incendiilor de pădure din Masivul Bucegi
Publicat: 23/07/2012, 10:59
Actualizat: 25/06/2013, 16:20

Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație din Ministerul Administrației și Internelor vor interveni, luni, pentru stingerea incendiilor de pădure din Masivul Bucegi.

Primul elicopter a decolat de la Unitatea Specială de Aviație în jurul orei 10.00, a anunțat Ministerul Administrației și Internelor (MAI), într-un comunicat de presă.

Cele două elicoptere din cadrul Inspectoratului General de Aviație vor interveni, marți, pentru a oferi sprijin lucrătorilor IGSU și celorlalte forțe participante la stingerea incendiilor de pădure din Masivul Bucegi.

Maiorul Mihai Drăgan, prim-adjunct al șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, spunea, duminică, că reprezentanții ISU Prahova au solicitat Inspectoratului General de Aviație intervenția unui elicopter în zona focarului de incendiu și li s-a răspuns că niciunul dintre cele două aparate de zbor la care pot fi atașate dispozitive cu apă nu este funcțional, întrucât unul este trimis la service într-o altă țară, iar celuilalt îi lipsește o piesă.

Informația a fost confirmată și de către primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin.

Incendiul a izbucnit, în urma unui trăsnet, la altitudinea de 1700 de metri în Masivul Bucegi, pe un teren care aparține Casei Regale a României și care se află în administrarea Romsilva.

Inițial, autoritățile au declarat că incendiul a izbucnit joi, însă într-un comunicat dat publicității duminică după-amiază reprezentanții ISU Prahova au precizat că focul a izbucnit în data de 15 iulie și că incendiul a fost anunțat la 112 de către conducerea Parcului Natural Bucegi în data de 21 iulie, la ora 10.40.

Flăcările au cuprins un teren de pe un fond forestier administrat de către Direcția Silvică Prahova – Ocolul Silvic Azuga, pe teritoriul administrativ al orașului Bușteni, pe versantul prahovean al Masivului Bucegi, între Claia Mare și linia de telecabina Bușteni – Babele, în zona denumită „Creasta cu Zâmbri”.

Inițial, echipajele de intervenție au constatat că suprafața de ardere era de aproximativ 200 de metri pătrați, direcția de propagare fiind nord-est, iar incendiul s-a extins, astfel încât duminică focul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 1.500 de metri pătrați, arzând litieră și coronament de rășinoase într-o zonă inaccesibilă, cu o pantă de 80%, intervenția pompierilor fiind imposibilă, precizau reprezentanții ISU Prahova.

Potrivit sursei citate, suprafața afectată este inclusă într-o arie naturală protejată, de interes european (ROSCI0013 – sit natura 2000) și în rezervația naturală Abruptul Prahovean, rezervație de interes național conform Legii 5 din 2000.

Peste o sută de persoane – pompieri, jandarmi, reprezentanți ai Gărzii de Mediu, salvamontiști, angajați ai Parcului Natural Bucegi și ai Direcției Silvice Prahova, precum și voluntari – sunt implicate în acțiunea de localizare și lichidare a incendiului.

Un avion al unei firme private, care poate fi încărcat cu 1.100 de litri de apă, ar fi trebuit să intervenină duminică seară pentru stingerea incendiului din Masivul Bucegi, care amenință să se extindă spre Parcul Natural.

Intervenția a fost însă amânată întrucât avionul avea nevoie de aprobări speciale pentru o astfel de operațiune.

Maiorul Mihai Drăgan, adjunct al șefului ISU Prahova, a explicat că pentru a acționa în zona de incendiu avionul are nevoie de aprobarea Autorității Aeronautice Române, instituție care nu poate să aprobe zborul întrucât în manualul operațional al aeronavei nu este specificată posibilitatea intervenției în caz de incendii. În această situație, Autoritatea Aeronautică Română poate da aprobare de zbor în zona incendiului doar cu o derogare de la Direcția Generală a Aviației Civile Române, iar zborul poate fi efectuat doar dacă echipajul este format din doi piloți, nu dintr-un pilot și un mecanic, a adăugat reprezentantul ISU Prahova.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...